Numele meu este Bogdan Bǎnculescu, iar vocația mea în ultimii 7 ani a fost aceea de a ajuta oamenii să își redobîndească somnul de calitate, să își crească nivelul de energie, să devină mai fericiți, mai puternici și mai sănătoși.
Totul a început cu o... insomnie... În acele nopți albe, m-am hotărît să înfrunt această provocare fără medicamente sau suplimente. Mai tîrziu, am fost nevoit să le testez pe unele – am vrut să simt cum și în ce fel îmi afectează starea. Am citit cam toate cărțile despre somn care au apărut pe piață. Am început să practic yoga, meditație și așa am ajuns la practicile de respirație.
Acum 7 ani mi-am făcut curaj și am început să scriu regulat despre importanța somnului. Am deschis o pagină de Facebook ce se numea Ingineria somnului. Acum vreo 4 ani, am redenumit-o cu numele meu. Am creat în acești 7 ani nenumărate programe, online sau offline. Unele au avut succes, altele, deși ca informație erau valoroase, nu au prins. Probabil nu a venit vremea lor.
Acum 5 ani îmi luam certificarea de instructor pentru Metoda Wim Hof și începeam să organizez primele evenimente cu respirație și baie în gheață. La început în grupuri de 6-7 persoane, apoi în grupuri mai mici: 1:1 sau 1:2. După ce s-au ridicat restricțiile, am avut nenumărate evenimente cu zeci de persoane, în București și în toată țara.
Astăzi organizez și particip ca invitat în tabere sau diverse evenimente. Online sau față în față. Pe zoom sau la TV. Cu gheață sau fără. Săptămînal sau la intervale mai mari de timp. Dacă vrei să afli mai multe, mergi la pagina de EVENIMENTE.
Te aștept să ne cunoaștem, online sau față în față, dacă simți că a sosit acel moment în care vrei o schimbare în viața ta, sau dacă simți că nu mai rezonezi cu tiparele care te-au ajutat să devii cine ești astăzi.